Și iată-mă iar aici, scriind aberații.Dar până la urmă,tot blogul acesta e plin de aberații, iar una în plus nu va schimba mare lucru.
Și scriu aici cu părere de rău că nu am destul talent încât să scriu ceva demn de un blog, să scriu ceva care are sens sau să fie câtuși de puțin realist. Sunt doar niște gânduri împrăștiate scrise într-un pătrat mic,alb, care urmează să fie citite (sau nu) de străini, de oameni pe care pot să spun că nu-i cunosc, chiar dacă așa pare. Căci da, nimeni nu cunoaște pe nimeni cu adevărat,nimeni nu știe ce se află în capul altuia, oricât de apropiați ar fi ei. Suntem doar niște străini, unii pretinzând că sunt prieteni,alții făcându-se că plouă. Așa suntem noi, toți, și chiar dacă încercăm să nu fim așa,suntem. Suntem toți la fel, și suntem toți diferiți. Fiecare are alt mod de gândire, altă înfățișare, alte sentimente, dar astea sunt doar lucruri secundare. În realitate, suntem toți la fel. Niște suflete rătăcite, pierdute aș spune, care speră să fie găsite de suflete nestingherite, și care speră, poate, la ceva mai bun. Toți sperăm la ceva mai bun,și toți apreciem ce avem doar după ce îl pierdem. Așa suntem noi, neglijenți, egoiști, răutăcioși. Dar de fapt, așa vrem să părem că suntem. Dacă sapi adânc în sufletul cuiva,ai să descoperi că, de fapt,el este sensibil, și timid,și plăpând,și speriat. Dar uneori,trebuie să sapi adânc, foarte adânc,ca să dai de ce cauți.
Prin urmare, încercați să săpați cât mai repede în sufletul celor ”dragi”, căci s-ar putea să nu săpați destul de repede și îl veți pierde.
Atât.
melodia zilei. :)
