În momentele când se oprește
internetul
Mă întreb ce-o să mă fac
dacă dispari
Mă
uit într-un punct fix și încerc
Să-mi
imaginez cum arată viitorul
Cu
privirea tipică
A
unui om din trecut
Depresia
toamnă-iarnă așa cum
Spunea
OCS într-una din melodiile lui
Îmi
arată că tristețea noastră e direct proporțională
Cu
câte degete îți îngheață de aici și
Până
la cel mai apropiat deșert
(M-am
uitat în spate și n-am văzut nimic)
S-a
întunecat mai devreme astăzi
Nu
credeam c-o să se întâmple atât de repede
Înaintez
în întuneric cu un rictus
Care
nu mi-e familiar și mă sperie
Dacă
traversez strada simt cum
Se
freacă frigul de piele existența de speranță
Fața
de aerul care mă sufocă
Nu
știu dacă să urlu sau să alerg spre infinit
(Infinitul
se află la colțul străzii)
Pot
să citesc viitorul pe
Fundul
ceștii de cafea pe care
N-am
mai spălat-o de când m-am simțit fericită
Au
trecut 3 zile și miroase a ce-am fost cândva
(Raiul
arată ca Iadul dacă-l privești prin ochii unui daltonist)
Azi
nu se scriu versuri pentru că azi nu se simte
Dacă
ar trebui să privesc unde am fost cândva
Amintirea
ar avea gust de zaț folosit
De
mai multe ori
Mă
bucur că mi-am amintit să-l arunc
-am
șters ultima strofă pe care am scris-o-
“Ia
iubito pastila asta ca să te simți mai bine”
Mi-a
spus cândva
O
Publicitate
de pe Youtube la început de melodie
(Pescărușii
din Ploiești îmi amintesc că nici eu nu mă aflu unde trebuie)
Țipete
de copil mic se aud peste
Aceeași
melodie pe care o ascult de dimineață
Just hold on we’re going home
Credeam că sunt deja acasă
(Am senzația că nimic din ce-am trăit n-a fost real)
Azi e o zi cu adevărat specială
Prin simplul fapt că e deja noapte
Am început să am dezbateri metafizice cu mine
însămi
Orice ar însemna asta
M-am bălăcit destul în abstract
Nu destul încât să contez
Dar destul încât să exist
(Hai să existăm împreună ca s-avem sens, da?)
Nu mă mai aruncasem demult în gol
Sperând că pot zbura
Mi-am julit genunchii iar
Trebuie
să-i pansez.
Atât.
