Ziua 25 a lu' decembrie.

Ziua 25 a lu' decembrie,ora 12:42. Probabil am să-ți dau asta abia mâine, sau poate nici nu o să ți-o dau. Sunt într-o stare filozofică, da' nu prea. E Crăciun, și totuși nu simt că e. Anul ăsta, e o zi ca toate celelalte, nu am intrat în ”spiritul Crăciunului”. Hah,ce fac eu aici? Mă gândesc la tine. Mă gândesc la ce suntem, și dimpotrivă, la ce nu suntem. Mă gândesc la ce am putea fi. Mi-e frică de viitor, dacă vrei să știi adevărul. Îmi intră frica în oase când mă gândesc la el. Sunt o cretină, știu, dar asta e și nu am ce-i face. Viitorul înseamnă schimbări, schimbările înseamnă nou, noul mă îngrozește. Gândește-te doar la câte schimbări pot apărea în viața ta în mai puțin de 24 de ore: Cineva drag ție poate muri, sau ai putea muri chiar tu. Ai putea să te căsătorești, să ai un copil, să câștigi la loto, să primești ceva de mult dorit.Ai putea să pleci într-un loc în care ți-ai dorit mereu să ajungi.Ai putea să te vezi cu persoana iubită după un timp interminabil de așteptări.Gândește-te doar. Nu te sperie? Mie mi se scurge sângele din vene. Sunt spirituală, sunt o dobitoacă și mă comport jalnic în cea mai mare parte a timpului, și iubesc sau ma atașez de lume foarte rar,iar atunci când o fac,ma arunc în gol,dedic totul celui care mi-a furat inima, pot sa bag mana în foc,pot să-mi risc viata. Pot face realmente orice.Și în momentul de față,aș face toate astea pentru tine.De ce? Pentru că te iubesc.Nu mă întreba cum sau de ce,nu îți voi răspunde.De fapt,nu știu,dacă vrei sa știi adevărul. Nu știu ce se întâmplă,dar conștientul și subconștientul meu pronunță numele tău în continuu,și foarte des,imaginea ta îmi apare în minte și rămâne acolo.Te iubesc,nu pot da absolut nici o explicație în legătură cu asta.Nu am una. Tot ce știu e că sunt nebună după tine,și deși știu  că e o plăcuță care a fost cândva acolo,pe care încă o văd,pe care scria ”Cristiana,nu o face,vei regreta,e greșit din toate punctele de vedere,nu ” am trecut demult de ea. Cred că nici măcar dacă aș vrea să mă întorc nu aș putea.Nici nu vreau. Îmi e frică de schimbări, de nou,de viitor.E cert,dar am o plăcere sadică și vreau să aflu ce e dincolo de prezent.

Atât.

melodia zilei

Ce-a fost a fost. Ce este, continuă să fie, iar ce va fi, va fi.

Ce-a fost a fost. Ce este, continuă să fie, iar ce va fi, va fi. 

 Îmi place să cred că tot ce este menit să fie, va fi. Că nu trebuie decât să ne ridicăm și să mergem spre scopul pe care ni l-am pus, să nu ne temem de așa-zisele obstacole care ne stau în cale și să rămânem la fel de tari ca și până acum. Dar încet, îmi dau seama că greșesc.

 

Nu știu ce-mi aberează mintea acum, tot ce fac e să scriu cuvintele pe care mi le dictează creierul, fără să aibă vreun sens. Dar eu nu vreau să le dau un sens. Sunt sentimente, lacrimi, regrete și bucurii pe care vreau să le expun.

Nu, nu știu ce zic ; nici ce fac, nici ce gândesc. Nu sunt decât un alt roboțel al societății, oarecum dereglat, care vrea să schimbe lumea, deși este conștient că e imposibil. Și totuși continui să cred. Continui să cred că într-o zi chiar voi putea să mă ridic în picioare și să ”metamorfozez” ceva, ca toată populația acestei planete să fie fericită.

Dar în final, nimeni nu e fericit, nu? Toți avem regrete, remușcări, goluri în suflet și praf pe inimă. Toți visăm la o lume mai bună, dar nu contribuim la asta. Ba chiar o facem mai rea.

Ar trebui să învățăm să fim fericiți, să nu depindem de alții și să facem exact ceea ce ne place fără să ne fie frică de părerea tovarășilor noștri.

Atât.

melodia zilei :3

Mă numesc Cristiana și m-am îndrăgostit.

Ce este iubirea?
Nu știu, sunt în căutarea ei. Sau poate am găsit-o. Sau poate asta cred.

Ce-i drept, sunt îndrăgostită. În cel mai aprig mod posibil, cel mai dureros ; un mod care probabil îmi va lăsa mii de cicatrici pe propria-mi piele, și totuși pe care nu le-aș regreta. Îmi ia foc inima, și acest foc se menține: e o arsură constantă, care mi se prelinge pe buze, și care are gust de iubire amestecată cu lacrimi și vise.

Vise că poate de data asta nu va fi la fel, că poate dragostea chiar există și nu e o ficțiune. O fi. Hah, râd când spun asta. Râd ca să nu plâng. Nu știu ce să cred, sunt confuză și pierdută în propriile-mi gânduri, care dansează în cerc, ca după să se separe și să se ascundă în cele mai prăfuite colțișoare ale minții mele.
Sper la mult prea multe lucruri, lucruri care nu sunt menite să-mi aparțină. Așa mi s-a zis. Că n-o să fiu destul de puternică încât să câștig, pentru prima oară, jocul Iubirii. În ciuda acestui fapt, am intrat în joc, și încerc cu disperare să le arăt tuturor că poate au greșit.


    Mă numesc Cristiana și m-am îndrăgostit.
Atât.


melodia zilei :)
”In the future,hopefully
We'll be together,you and me. ”

Am alcool în sânge,suflet și creier.

   Și alcoolul îmi ardea încet, în mod treptat, gâtul. Și cu fiecare arsură, simțeam cum fiecare părticică din mine simțea o așa-zisă durere fizică, care îmi dădea de înțeles că sunt aici, că respir, că trăiesc. Și poate că aveam nevoie de acea durere.

   Am alcool în sânge, în suflet și în creier. La figurat, bineînțeles. Am idei amestecate cu alcool, sentimente amestecate cu alcool și momente amestecate cu alcool. Viața este un amestec complex, ingredientele principale fiind cele de mai sus.

Și iubirea este la fel ca alcoolul. Îți intră în vene, preia controlul asupra trupului și minții tale. Și de aici, ea dă comenzile, iar uneori este atât de puternică încât îți poate schimba radical viața, deși aparent pare ceva banal.Nu,nu te poți juca cu iubirea. Este un joc mult prea riscant, un joc la care mult prea mulți pierd, un joc care se joacă în doi: cel care domină și cel dominat. Din anumite motive neștiute de mine, cel  care domină este Iubirea. 




melodia zilei :)