Ora 21:13

Ar fi trebuit să scriu asta cu mult timp înainte, dar îmi lipseau cuvintele.
Știu că nu o să citești asta, căci nu ai timp, chef, și nici motive. Dar eu o să-ți scriu.

Îți scriu aici ca vorbele să-mi rămână undeva. Să nu se piardă, așa cum amintirile noastre o vor face de-a lungul timpului, așa cum și prietenia noastră e pe cale să se ducă și așa cum și viața însăși se duce. Îți scriu aici căci a devenit singura modalitate de-ați vorbi.

 Vreau să-ți mulțumesc pentru locul pe care ți l-ai atribuit în aproape 2 ani de prietenie în viața mea. Vreau să-ți mulțumesc pentru zilele în care m-ai ținut de mână ca să mă simt mai bine, ca să mă simt în siguranță, ca să adorm, ca să mă trezesc, ca să nu cad, ca să mă ridic, ca să mă simți mai aproape, ca să știu că ești lângă mine.

Vreau să-ți mulțumesc pentru nopțile târzii în care veneai să mă vezi când nu mai eram eu, și nopțile și mai târzii în care mă duceai până acasă ca să știi că am ajuns.
Vreau să-ți mulțumesc pentru faptul că nu dormeai când eu o făceam de ore întregi, doar ca să mă vezi dormind.

Vreau să-ți mulțumesc că ai avut grijă de mine când știai că eu nu o pot face.
Vreau să-ți mulțumesc pentru toate dățile în care întârziai peste tot unde mergeai doar ca să vorbești cu mine.

Vreau să-ți mulțumesc că ai continuat să mă iubești așa cum eram eu, când nu te iubeam, când te uram, când țipam la tine, când voiam să nu te mai văd vreodată, când voiam să dispari, când voiam să mă lași în pace. De fapt, vreau să-ți mulțumesc că m-ai iubit cu toată iubirea ta, deși știai că nu va duce nicăieri.

Ți-aș mulțumi pentru propria-ți existență, pentru faptul că ești tu, pentru ce-am fost când eram cu tine.

Îți mulțumesc pentru toate zilele în care mă certai când făceam ceva greșit deși mă supăram.

Îți mulțumesc că te-ai neglijat ca să-mi fie mie bine.

Îți mulțumesc că m-ai lăsat să fac parte din tine pentru un timp pe cât de scurt, pe atât de important.

Îți mulțumesc că pentru un timp, ai rămas cu mine.

Îți mulțumesc pentru mii de alte lucruri de care, spre marea mea rușine, nu-mi pot aminti, dar care sunt acolo. Lucruri care te-au, m-au, ne-au modelat pe noi, ca persoane. Lucruri care vor rămâne undeva, acolo, deși nu-mi amintesc de ele, deși nici tu nu o faci, deși nimeni altcineva nu o poate face. Ele vor rămâne acolo.

Îți mulțumesc că ai privit cerul împreună cu mine.

Îți mulțumesc că citești asta.

Atât.