6.00
Unii oameni sunt atât de talentați
Încât pot face mai multe lucruri în același timp
Mie-mi ia mai mult să scriu un poem
Decât i-a luat mamei să mă nască
7.00
De dimineață m-am urcat în autobuz
Nu știam unde merg sau dacă sunt în autobuzul bun
Însă uitându-mă pe fereastră
Mi-am găsit un nou complex
8.00
Unitatea mea de măsură pentru fericire
Constă în minutele care trec
De când ies din autobuz și până
Când ajung la metrou
9.00
Dar atunci când ajung îmi intră frica în oase
Mă face să vreau să mă așez
Pe jos cumva să plâng și
Să cer ajutor
10.00
Uneori se aude câte un poc
Ca atunci cand materia și antimateria
Se întâlnesc și mă întreb ce s-a auzit
Dar poate e mai bine să nu știu
11.00
La fiecare stație în care se oprește metroul
Mă gândesc la noi căi de autodistrugere
Bineînțeles e doar un joc
Dar totuși sunt 6 de fiecare dată
12.00
Mă gândesc la prieteni și la prietenii
Prietenilor care au ajuns în clinici
Din care nu se vor întoarce
Mai vii decât s-au dus
13.00
Pânza de păianjen goală îmi amintește
Că totul e efemer și că importanța pe care
Ne-o acordăm nu-i decât un pretext
Pentru a trăi într-o pseudo-realitate
14.00
Bluza care încă duhnește a alcool
Îmi amintește că ieri am trăit
Pe când alții nu au făcut-o și mă face
Să mă simt prost că mă simt prost
15.00
Dacă planeta ar fi într-un glob mic
Cu zăpadă cred că cineva
Tocmai l-ar fi zguduit
Să ningă odată
16.00
Știi că se sfârșește ziua când
Rămâi fără baterie la telefon și
Cafeaua se răcește
Oare depresia noastră câte liniuțe mai are?
17.00
Ce-am făcut toată ziua e mai inutil
Decât necesitatea de a dezamorsa
O minge de plastic
Sub apă
18.00
Îmi consolez existența jalnică
Ajutându-i pe alții să fie oameni
Dar chiar și așa ajung la concluzia că
Tot ce știu e că nu știu nimic
19.00
Noi doi avem același acasă
Și realitatea noastră firavă e
La fel de intolerabilă căci
Ne e familiară amândurora
20.00
Uneori mă mai gândesc la
Copilul acela care a ieșit din club
Aflând că are epilepsie
Când era deja prea târziu
21.00
Acasă înseamnă păr de pisică pe pernă
Un tricou în care încape un popor întreg
O ceașcă de cafea la ore nerecomandate
Și impresia că ce-ai făcut e de ajuns.
Atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu