Vise..

”Savurăm mii de gânduri printr-o singură țigară”.

Da, asta facem. Ne gândim. Visăm. Iubim. Iertăm... și de ce facem toate astea? Nu de asta a fost făcut omul  în sine? Să viseze  la ceva mai bun? Să iubească,cu o iubire atât de aprigă încât nici el să nu știe cum să scape de ea? Să se gândească la tot ce ar fi putut fi, dar nu a fost? Să ierte din iubire. Poate...da,de asta a fost făcut. Dar nu o face cum trebuie. Nu trăiește cum trebuie.. Omul ar trebui să învețe că dacă are un vis, trebuie să facă în așa fel încât să îl realizeze. Să iubească pe cine trebuie, cine merită, și nu pe cei care îi fac mai mult rău. Să nu ierte din iubire, să ierte din voință. Să facă tot ce vrea...să trăiască clipa, să aibă o viață fericită. Să nu regrete deciziile pe care a vrut să le ia pe moment, căci acele alegeri au fost cândva lucruri pe care și le dorea (sau nu ) în viața lui.

Mai presus de toate, omul trebuie să învețe să fie fericit.

Atât.

melodia zilei

Plouă.

Plouă. Afară plouă. În inima mea plouă. Și câteodată, sunt raze de soare care îmi luminează inima, dar pe un termen atât de scurt de timp încât uit. Și totuși,inima mea continuă să bată, sperând la ceva mai bun...ceva mai bun decât veșnicul întuneric,de care parcă s-a plictisit. Parcă ar vrea să găsească o lumină,oricât de mică ar fi ea.
Pe lângă asta,ar vrea să mai audă și altceva,nu aceeași melodie monotonă,același ticăit,aceleași plânsete. Ar vrea să audă bucuria. Să audă,din cutia toracică,cum oamenii sunt fericiți. Cum trăiesc fiecare clipă a vieții,ca și când ar fi ultima. Și dacă chiar e ultima? da,inima își dă seama că într-o zi,chiar va fi ultima. Ultimul ticăit.Ultimul plânset. Și nici o rază de soare,nici o lumină. ”Dar trebuia să fie una”. Trebuia.
De aceea inima noastră nu vede nici o lumină,căci punem totul la trecut. Lucruri care ar fi trebuit să se întâmple,dar care nu s-au întâmplat doar pentru că ne era frică. Ne e frică de ceea ce e nou. De mister. De schimbări. Și totuși,ceea ce nu trăim la timp,nu mai trăim niciodată.

Atât.




melodia zilei.

Dedicații and shit.

Ok, ăsta nu e un post. Ăsta e un post în care îl venerez pe electrix.
Nuștu bă ce să scriu. Ești mișto.

Atât.

:3

Am uitat de melodia zilei. :(  click here pentru ea. :3

People change,memories don't.

Și mă plimb singură, noaptea, trec pe lângă clădiri, magazine, parcuri, școli, chiar și oameni pe care obișnuiam să le/îi frecventez. Și-mi dau seama că nu ele s-au schimbat. Toate trezesc amintiri. Toate. Și-mi vine în cap un singur lucru: ”People change, memories don't”. Și-mi dau seama că tot ce făceam înainte nu a rămas acum decât o amintire. O amintire a ceea ce am fost, făcut, văzut. Un cimitir de amintiri. Atât.
Și mă gândesc..oare să fiu fericită că m-am schimbat, sau să fiu tristă că nu m-am schimbat în ce trebuia? Amândouă.  Sunt tristă, poate chiar furioasă că nu m-am schimbat în bine. Am pierdut multe ocazii, momente, poate chiar prieteni. Am început să mă dezamăgesc pe mine însumi. Da, ăsta e cuvântul. Dezamăgire.

P.S: m-am îndrăgostit

Așa cum o spune și titlul, m-am îndrăgostit. Și e nasol. Nu îmi place acest sentiment de iubire, care în 99% din cazuri nu e reciproc. Și e cazul și acum. Nu pot să zic că mă miră faptul că nu e reciproc, pentru că atunci când duci o viață ca a mea, cu o față ca a mea și un caracter ca al meu, te obișnuiești.
 Dar nu asta e problema.
Problema e că în loc să ies din micuța strânsoare a iubirei, o las să strângă mai tare. Și atunci când o lași să te strângă mai tare, automat e mult mai greu să scapi. O fi iubire măcar? Dacă e altceva, aparent asemănător cu iubirea, dar cu gânduri mult mai agresive? Sincer, nu aș vrea să fie varianta asta. Sună atât de oribil, să fii torturat de propriile-ți sentimente. Dar asta se întâmplă. Ești, ai fost și vei fii torturat de sentimentele tale. Trebuie să știi cum să le stăpânești, și acest lucru e mult mai greu decât pare. Mai ales când vorbim de iubire. Nu tu alegi pe cine iubești, din nefericire. Creierul alege pentru tine. Da,creierul. El face comenzile. El îți zice cât de mult îți place de băiatul/fata respectivă. La ce stadiu vrei să ajungi cu acea persoană. Tot. O ia razna și el. Nu își dă seama de greșelile pe care le face decât după ce le face, și atunci își dă seama că e mult prea târziu ca să mai schimbe ceva. A picat în plasă. Ca muștele în pânzele de păianjeni. Nu își dau seama de pericol decât atunci când le bate la ușă. După ce deschid ușa.

”“There is never a time or place for true love. It happens accidentally, in a heartbeat, in a single flashing, throbbing moment.” 
― Sarah Dessen, The Truth About Forever”

Atât.

Summertime (sadness)

De curând m-a apucat o melancolie în cel mai nasol hal posibil. Și partea și mai nasoală e că nu știu cum să scap de ea.

În primul rând, vreau să îi anunț pe toți cei care zic că vara scapi de probleme și că viața e frumoasă că nu e așa. E fix opusul. De fapt e doar cazul meu, dar câteodată exagerez. Mult.

-În fine, cum ziceam, pentru mine vara asta a fost una dintre cele mai nașpa. De ce? Nu știu. Tot ce știu e că mai e o săptămână până mă întorc în Franța. Și aveam un ”to-do-list” pe care mi-l plănuisem. Și ghici ce, nu am făcut nimic din el. Poate pentru că nimic din ce s-a întâmplat nu mă așteptam să se întâmple și nimic din ce mă așteptam să se întâmple nu s-a întâmplat. Parțial e vina mea, și sunt conștientă de asta. Altă chestie nașpa. Urăsc să fie vina mea și să fiu conștientă de asta. Pentru că atunci când greșesc cu ceva, nu mă pot gândi decât la asta. Nu mai râd, nu mai vorbesc de nimic altceva. Doar de asta. Și încep să intru în depresii aiurea pentru niște clișee, și știu că nu ar trebui. Și iarăși, o fac. Da' nu știu, nu e vina mea că mă atașez repede de unele persoane (mai toate) și că atunci când mă cert cu ele sunt cea mai deprimată tipă ever. Not my fault. Serios.

-Și cum ziceam înainte, doar pentru că e vară nu înseamnă că e totu' roz. Vă zic din proprie experiență. Ori am eu o atracție, ceva, la lucrurile rele, ori nu știu. Cert e că să ți se întâmple anumite lucruri pe timp de vară e mult mai neplăcut decât să se întâmple în timpul școlii. De ce?
 ▶Dacă ești în timpul școlii, nu te axezi doar pe asta. Mai înveți, mai pregătești un examen, ceva. În fine, îți zboară gândul și la altceva înafară de veșnica problemă care te roade.
▶Vara,nu ai la ce să te gândești. La ce să te gândești? De exemplu, te cerți cu mai mulți prieteni. Nu ai la ce să te gândești altceva din simplul fapt că dacă n-ai prieteni, n-ai cu cine să ieși. Și e nasol. Pentru că te axezi doar pe problema aia. Și unii au problema aia cu overthink-ul, și da, și eu fac parte. And when you overthink,it kinda sucks because you see the shit even worse than it already is. Vă zic eu, și nu vă mint.

-La punctul ăsta nu știu ce vreau de fapt să zic. Life sucks anyway.

-Mi-am amintit de melodia zilei. De fapt, nu am uitat de ea.click aici ca să vedeți ce melodii de suferință mai ascult eu.
”nu pot să m-obișnuiesc fără tine,
și nici nu vreau să-nvăț.
nu pot să te-nlocuiesc cu oricine (...)”

Nu știu mă, îmi plac mult versurile astea trei.

Atât.