People change,memories don't.

Și mă plimb singură, noaptea, trec pe lângă clădiri, magazine, parcuri, școli, chiar și oameni pe care obișnuiam să le/îi frecventez. Și-mi dau seama că nu ele s-au schimbat. Toate trezesc amintiri. Toate. Și-mi vine în cap un singur lucru: ”People change, memories don't”. Și-mi dau seama că tot ce făceam înainte nu a rămas acum decât o amintire. O amintire a ceea ce am fost, făcut, văzut. Un cimitir de amintiri. Atât.
Și mă gândesc..oare să fiu fericită că m-am schimbat, sau să fiu tristă că nu m-am schimbat în ce trebuia? Amândouă.  Sunt tristă, poate chiar furioasă că nu m-am schimbat în bine. Am pierdut multe ocazii, momente, poate chiar prieteni. Am început să mă dezamăgesc pe mine însumi. Da, ăsta e cuvântul. Dezamăgire.