Ziua 25 a lu' decembrie.

Ziua 25 a lu' decembrie,ora 12:42. Probabil am să-ți dau asta abia mâine, sau poate nici nu o să ți-o dau. Sunt într-o stare filozofică, da' nu prea. E Crăciun, și totuși nu simt că e. Anul ăsta, e o zi ca toate celelalte, nu am intrat în ”spiritul Crăciunului”. Hah,ce fac eu aici? Mă gândesc la tine. Mă gândesc la ce suntem, și dimpotrivă, la ce nu suntem. Mă gândesc la ce am putea fi. Mi-e frică de viitor, dacă vrei să știi adevărul. Îmi intră frica în oase când mă gândesc la el. Sunt o cretină, știu, dar asta e și nu am ce-i face. Viitorul înseamnă schimbări, schimbările înseamnă nou, noul mă îngrozește. Gândește-te doar la câte schimbări pot apărea în viața ta în mai puțin de 24 de ore: Cineva drag ție poate muri, sau ai putea muri chiar tu. Ai putea să te căsătorești, să ai un copil, să câștigi la loto, să primești ceva de mult dorit.Ai putea să pleci într-un loc în care ți-ai dorit mereu să ajungi.Ai putea să te vezi cu persoana iubită după un timp interminabil de așteptări.Gândește-te doar. Nu te sperie? Mie mi se scurge sângele din vene. Sunt spirituală, sunt o dobitoacă și mă comport jalnic în cea mai mare parte a timpului, și iubesc sau ma atașez de lume foarte rar,iar atunci când o fac,ma arunc în gol,dedic totul celui care mi-a furat inima, pot sa bag mana în foc,pot să-mi risc viata. Pot face realmente orice.Și în momentul de față,aș face toate astea pentru tine.De ce? Pentru că te iubesc.Nu mă întreba cum sau de ce,nu îți voi răspunde.De fapt,nu știu,dacă vrei sa știi adevărul. Nu știu ce se întâmplă,dar conștientul și subconștientul meu pronunță numele tău în continuu,și foarte des,imaginea ta îmi apare în minte și rămâne acolo.Te iubesc,nu pot da absolut nici o explicație în legătură cu asta.Nu am una. Tot ce știu e că sunt nebună după tine,și deși știu  că e o plăcuță care a fost cândva acolo,pe care încă o văd,pe care scria ”Cristiana,nu o face,vei regreta,e greșit din toate punctele de vedere,nu ” am trecut demult de ea. Cred că nici măcar dacă aș vrea să mă întorc nu aș putea.Nici nu vreau. Îmi e frică de schimbări, de nou,de viitor.E cert,dar am o plăcere sadică și vreau să aflu ce e dincolo de prezent.

Atât.

melodia zilei

Ce-a fost a fost. Ce este, continuă să fie, iar ce va fi, va fi.

Ce-a fost a fost. Ce este, continuă să fie, iar ce va fi, va fi. 

 Îmi place să cred că tot ce este menit să fie, va fi. Că nu trebuie decât să ne ridicăm și să mergem spre scopul pe care ni l-am pus, să nu ne temem de așa-zisele obstacole care ne stau în cale și să rămânem la fel de tari ca și până acum. Dar încet, îmi dau seama că greșesc.

 

Nu știu ce-mi aberează mintea acum, tot ce fac e să scriu cuvintele pe care mi le dictează creierul, fără să aibă vreun sens. Dar eu nu vreau să le dau un sens. Sunt sentimente, lacrimi, regrete și bucurii pe care vreau să le expun.

Nu, nu știu ce zic ; nici ce fac, nici ce gândesc. Nu sunt decât un alt roboțel al societății, oarecum dereglat, care vrea să schimbe lumea, deși este conștient că e imposibil. Și totuși continui să cred. Continui să cred că într-o zi chiar voi putea să mă ridic în picioare și să ”metamorfozez” ceva, ca toată populația acestei planete să fie fericită.

Dar în final, nimeni nu e fericit, nu? Toți avem regrete, remușcări, goluri în suflet și praf pe inimă. Toți visăm la o lume mai bună, dar nu contribuim la asta. Ba chiar o facem mai rea.

Ar trebui să învățăm să fim fericiți, să nu depindem de alții și să facem exact ceea ce ne place fără să ne fie frică de părerea tovarășilor noștri.

Atât.

melodia zilei :3

Mă numesc Cristiana și m-am îndrăgostit.

Ce este iubirea?
Nu știu, sunt în căutarea ei. Sau poate am găsit-o. Sau poate asta cred.

Ce-i drept, sunt îndrăgostită. În cel mai aprig mod posibil, cel mai dureros ; un mod care probabil îmi va lăsa mii de cicatrici pe propria-mi piele, și totuși pe care nu le-aș regreta. Îmi ia foc inima, și acest foc se menține: e o arsură constantă, care mi se prelinge pe buze, și care are gust de iubire amestecată cu lacrimi și vise.

Vise că poate de data asta nu va fi la fel, că poate dragostea chiar există și nu e o ficțiune. O fi. Hah, râd când spun asta. Râd ca să nu plâng. Nu știu ce să cred, sunt confuză și pierdută în propriile-mi gânduri, care dansează în cerc, ca după să se separe și să se ascundă în cele mai prăfuite colțișoare ale minții mele.
Sper la mult prea multe lucruri, lucruri care nu sunt menite să-mi aparțină. Așa mi s-a zis. Că n-o să fiu destul de puternică încât să câștig, pentru prima oară, jocul Iubirii. În ciuda acestui fapt, am intrat în joc, și încerc cu disperare să le arăt tuturor că poate au greșit.


    Mă numesc Cristiana și m-am îndrăgostit.
Atât.


melodia zilei :)
”In the future,hopefully
We'll be together,you and me. ”

Am alcool în sânge,suflet și creier.

   Și alcoolul îmi ardea încet, în mod treptat, gâtul. Și cu fiecare arsură, simțeam cum fiecare părticică din mine simțea o așa-zisă durere fizică, care îmi dădea de înțeles că sunt aici, că respir, că trăiesc. Și poate că aveam nevoie de acea durere.

   Am alcool în sânge, în suflet și în creier. La figurat, bineînțeles. Am idei amestecate cu alcool, sentimente amestecate cu alcool și momente amestecate cu alcool. Viața este un amestec complex, ingredientele principale fiind cele de mai sus.

Și iubirea este la fel ca alcoolul. Îți intră în vene, preia controlul asupra trupului și minții tale. Și de aici, ea dă comenzile, iar uneori este atât de puternică încât îți poate schimba radical viața, deși aparent pare ceva banal.Nu,nu te poți juca cu iubirea. Este un joc mult prea riscant, un joc la care mult prea mulți pierd, un joc care se joacă în doi: cel care domină și cel dominat. Din anumite motive neștiute de mine, cel  care domină este Iubirea. 




melodia zilei :)

Singur te simți și printre oameni.

Și iarăși plouă afară și ceva-mi spune că am mai văzut asta odată. Că acest episod se repetă la infinit și că însuși viața noastră e o înșiruire de momente, unele bune,altele rele, care odată cu timpul vor dispărea (sau nu) din mintea și sufletul nostru. Și odată cu ele, unii oameni vor pleca definitiv din viața noastră, fără să dea măcar un motiv concret. Într-o bună zi, vor ieși din viața noastră fără  măcar să ne spună ”Adio” , sau să ne mintă spunându-ne că se vor întoarce mai târziu. Fără să o mai facă vreodată. Și asta poate pentru că e mult mai ușor să ieși din viața cuiva dintr-o dată, și nu încetul cu încetul.
Luând-o ușor, riști să te rănești și pe tine, încercând să-l rănești pe celălalt. Este o durere neclasată, și totuși reală, care ne atinge sufletul și poate ne afectează rutina. Căci acea persoană poate fi aceea cu care obișnuiai să vorbești când te trezeai, care obișnuia să-ți trimită mesaje de ”noapte bună”, să aibă grijă de tine și să te facă să uiți de problemele zilnice pentru o scurtă perioadă de timp. Poate este aceea căreia îi pasa de tine cel mai mult, sau cea pe care o iubeai neîncetat, spunându-ți cu o bucurie nepermisă că va rămâne lângă tine pentru tot restul vieții.
  Și așa realizezi că acea bucurie se transformă încet, încet în amărăciune și că persoana aceea se distanțează din ce în ce mai mult, lăsându-te în spate, abandonat, cu mii de întrebări care-ți fulgeră mintea. Și tu, firav, îți spui că pleacă să se plimbe doar,și că se va întoarce într-un timp scurt, și va continua cu acele mesaje care-ți mângâiau retina. Și,la fel de încet dar de data nu atât de neștiutor, începi să-ți dai seama : ai rămas doar tu,și o iei de la început.

Atât.

melodia zilei :)

Suflete

Și iată-mă iar aici, scriind aberații.Dar până la urmă,tot blogul acesta e plin de aberații, iar una în plus nu va schimba mare lucru.
Și scriu aici cu părere de rău că nu am destul talent încât să scriu ceva demn de un blog, să scriu ceva care are sens sau să fie câtuși de puțin realist. Sunt doar niște gânduri împrăștiate scrise într-un pătrat mic,alb, care urmează să fie citite (sau nu) de străini, de oameni pe care pot să spun că nu-i cunosc, chiar dacă așa pare. Căci da, nimeni nu cunoaște pe nimeni cu adevărat,nimeni nu știe ce se află în capul altuia, oricât de apropiați ar fi ei. Suntem doar niște străini, unii pretinzând că sunt prieteni,alții făcându-se că plouă. Așa suntem noi, toți, și chiar dacă încercăm să nu fim așa,suntem. Suntem toți la  fel, și suntem toți diferiți. Fiecare are alt mod de gândire, altă înfățișare, alte sentimente, dar astea sunt doar lucruri secundare. În realitate, suntem toți la fel. Niște suflete rătăcite, pierdute aș spune, care speră să fie găsite de suflete nestingherite, și care speră, poate, la ceva mai bun. Toți sperăm la ceva mai bun,și toți apreciem ce avem doar după ce îl pierdem. Așa suntem noi, neglijenți, egoiști, răutăcioși. Dar de fapt, așa vrem să părem că suntem. Dacă sapi adânc în sufletul cuiva,ai să descoperi că, de fapt,el este sensibil, și timid,și plăpând,și speriat. Dar uneori,trebuie să sapi adânc, foarte adânc,ca să dai de ce cauți.

Prin urmare, încercați să săpați cât mai repede în sufletul celor ”dragi”, căci s-ar putea să nu săpați destul de repede și îl veți pierde.
Atât.
melodia zilei. :)

Aberații

Nu am mai scris de mult timp. Asta poate pentru că degetele-mi erau prea reci, sau poate pentru că capu-mi era prea gol...
În orice caz, un nor s-a abătut asupra trupului meu, chiar a sufletului. Dar nu e un nor roz, plin de fericire, de iubire, de înțelegere. Nu. E un nor gri. Nu. A fost gri. Acum e cu o nuanță mai închis decât întunericul. Da,întunericul, negrul acela care intră în tine puțin câte puțin.Care nu-ți dă de știut că e acolo,decât foarte târziu. Decât atunci când e prea târziu.

melodia zilei

Cui nu îi place un om fericit?

Plouă. Și în inima mea este un gol adânc... și nu știu,da,nu știu cum să-l umplu. Sau dacă să îl umplu.Mai are vreo importanță,atâta timp cât și sufletul îmi e gol? Corpul. E gol. Nu-mi mai dau seama că trăiesc decât cu ajutorul inimii care-mi pompează sângele în vene,încet,atât de încet...dar atât. Nu mai am sentimente,decât puține,iar acele sentimente nu ar trebui să existe. Îmi dau seama că exist căci respir. Dar pentru cât timp? Cât timp a mai rămas până când și ultima persoană din viața mea va uita că a fost odată o Cristiană cu care obișnuia să vorbească,să râdă,să plângă? Nu știu. Dar vreau să își amintească că a existat. Da, a existat cândva o Cristiană care chiar râdea. Râdea mult,fără rost. Și totuși lumea nu avea nimic împotrivă. Ba chiar, părea că le place. Cui nu îi place un om fericit?
...Dar de ce ar uita de acel nume? De ce ar uita acea persoană,care,importantă sau nu,există? Poate pentru că s-a schimbat...nu,nu numele,ci persoana. Da,asta trebuie să fie. Persoana din spatele numelui s-a schimbat nespus. Nu mai râde. Nu mai vorbeşte. Dar continuă să plângă...sau doar asta face. Îi e imposibil să recunoască această persoană,și totuși,este același nume. Același chip familiar. Atunci ce a putut să se schimbe atât de mult încât să fie de nerecunoscut? Să fie oare sufletul?




Atât.

Vise..

”Savurăm mii de gânduri printr-o singură țigară”.

Da, asta facem. Ne gândim. Visăm. Iubim. Iertăm... și de ce facem toate astea? Nu de asta a fost făcut omul  în sine? Să viseze  la ceva mai bun? Să iubească,cu o iubire atât de aprigă încât nici el să nu știe cum să scape de ea? Să se gândească la tot ce ar fi putut fi, dar nu a fost? Să ierte din iubire. Poate...da,de asta a fost făcut. Dar nu o face cum trebuie. Nu trăiește cum trebuie.. Omul ar trebui să învețe că dacă are un vis, trebuie să facă în așa fel încât să îl realizeze. Să iubească pe cine trebuie, cine merită, și nu pe cei care îi fac mai mult rău. Să nu ierte din iubire, să ierte din voință. Să facă tot ce vrea...să trăiască clipa, să aibă o viață fericită. Să nu regrete deciziile pe care a vrut să le ia pe moment, căci acele alegeri au fost cândva lucruri pe care și le dorea (sau nu ) în viața lui.

Mai presus de toate, omul trebuie să învețe să fie fericit.

Atât.

melodia zilei

Plouă.

Plouă. Afară plouă. În inima mea plouă. Și câteodată, sunt raze de soare care îmi luminează inima, dar pe un termen atât de scurt de timp încât uit. Și totuși,inima mea continuă să bată, sperând la ceva mai bun...ceva mai bun decât veșnicul întuneric,de care parcă s-a plictisit. Parcă ar vrea să găsească o lumină,oricât de mică ar fi ea.
Pe lângă asta,ar vrea să mai audă și altceva,nu aceeași melodie monotonă,același ticăit,aceleași plânsete. Ar vrea să audă bucuria. Să audă,din cutia toracică,cum oamenii sunt fericiți. Cum trăiesc fiecare clipă a vieții,ca și când ar fi ultima. Și dacă chiar e ultima? da,inima își dă seama că într-o zi,chiar va fi ultima. Ultimul ticăit.Ultimul plânset. Și nici o rază de soare,nici o lumină. ”Dar trebuia să fie una”. Trebuia.
De aceea inima noastră nu vede nici o lumină,căci punem totul la trecut. Lucruri care ar fi trebuit să se întâmple,dar care nu s-au întâmplat doar pentru că ne era frică. Ne e frică de ceea ce e nou. De mister. De schimbări. Și totuși,ceea ce nu trăim la timp,nu mai trăim niciodată.

Atât.




melodia zilei.

Dedicații and shit.

Ok, ăsta nu e un post. Ăsta e un post în care îl venerez pe electrix.
Nuștu bă ce să scriu. Ești mișto.

Atât.

:3

Am uitat de melodia zilei. :(  click here pentru ea. :3

People change,memories don't.

Și mă plimb singură, noaptea, trec pe lângă clădiri, magazine, parcuri, școli, chiar și oameni pe care obișnuiam să le/îi frecventez. Și-mi dau seama că nu ele s-au schimbat. Toate trezesc amintiri. Toate. Și-mi vine în cap un singur lucru: ”People change, memories don't”. Și-mi dau seama că tot ce făceam înainte nu a rămas acum decât o amintire. O amintire a ceea ce am fost, făcut, văzut. Un cimitir de amintiri. Atât.
Și mă gândesc..oare să fiu fericită că m-am schimbat, sau să fiu tristă că nu m-am schimbat în ce trebuia? Amândouă.  Sunt tristă, poate chiar furioasă că nu m-am schimbat în bine. Am pierdut multe ocazii, momente, poate chiar prieteni. Am început să mă dezamăgesc pe mine însumi. Da, ăsta e cuvântul. Dezamăgire.

P.S: m-am îndrăgostit

Așa cum o spune și titlul, m-am îndrăgostit. Și e nasol. Nu îmi place acest sentiment de iubire, care în 99% din cazuri nu e reciproc. Și e cazul și acum. Nu pot să zic că mă miră faptul că nu e reciproc, pentru că atunci când duci o viață ca a mea, cu o față ca a mea și un caracter ca al meu, te obișnuiești.
 Dar nu asta e problema.
Problema e că în loc să ies din micuța strânsoare a iubirei, o las să strângă mai tare. Și atunci când o lași să te strângă mai tare, automat e mult mai greu să scapi. O fi iubire măcar? Dacă e altceva, aparent asemănător cu iubirea, dar cu gânduri mult mai agresive? Sincer, nu aș vrea să fie varianta asta. Sună atât de oribil, să fii torturat de propriile-ți sentimente. Dar asta se întâmplă. Ești, ai fost și vei fii torturat de sentimentele tale. Trebuie să știi cum să le stăpânești, și acest lucru e mult mai greu decât pare. Mai ales când vorbim de iubire. Nu tu alegi pe cine iubești, din nefericire. Creierul alege pentru tine. Da,creierul. El face comenzile. El îți zice cât de mult îți place de băiatul/fata respectivă. La ce stadiu vrei să ajungi cu acea persoană. Tot. O ia razna și el. Nu își dă seama de greșelile pe care le face decât după ce le face, și atunci își dă seama că e mult prea târziu ca să mai schimbe ceva. A picat în plasă. Ca muștele în pânzele de păianjeni. Nu își dau seama de pericol decât atunci când le bate la ușă. După ce deschid ușa.

”“There is never a time or place for true love. It happens accidentally, in a heartbeat, in a single flashing, throbbing moment.” 
― Sarah Dessen, The Truth About Forever”

Atât.

Summertime (sadness)

De curând m-a apucat o melancolie în cel mai nasol hal posibil. Și partea și mai nasoală e că nu știu cum să scap de ea.

În primul rând, vreau să îi anunț pe toți cei care zic că vara scapi de probleme și că viața e frumoasă că nu e așa. E fix opusul. De fapt e doar cazul meu, dar câteodată exagerez. Mult.

-În fine, cum ziceam, pentru mine vara asta a fost una dintre cele mai nașpa. De ce? Nu știu. Tot ce știu e că mai e o săptămână până mă întorc în Franța. Și aveam un ”to-do-list” pe care mi-l plănuisem. Și ghici ce, nu am făcut nimic din el. Poate pentru că nimic din ce s-a întâmplat nu mă așteptam să se întâmple și nimic din ce mă așteptam să se întâmple nu s-a întâmplat. Parțial e vina mea, și sunt conștientă de asta. Altă chestie nașpa. Urăsc să fie vina mea și să fiu conștientă de asta. Pentru că atunci când greșesc cu ceva, nu mă pot gândi decât la asta. Nu mai râd, nu mai vorbesc de nimic altceva. Doar de asta. Și încep să intru în depresii aiurea pentru niște clișee, și știu că nu ar trebui. Și iarăși, o fac. Da' nu știu, nu e vina mea că mă atașez repede de unele persoane (mai toate) și că atunci când mă cert cu ele sunt cea mai deprimată tipă ever. Not my fault. Serios.

-Și cum ziceam înainte, doar pentru că e vară nu înseamnă că e totu' roz. Vă zic din proprie experiență. Ori am eu o atracție, ceva, la lucrurile rele, ori nu știu. Cert e că să ți se întâmple anumite lucruri pe timp de vară e mult mai neplăcut decât să se întâmple în timpul școlii. De ce?
 ▶Dacă ești în timpul școlii, nu te axezi doar pe asta. Mai înveți, mai pregătești un examen, ceva. În fine, îți zboară gândul și la altceva înafară de veșnica problemă care te roade.
▶Vara,nu ai la ce să te gândești. La ce să te gândești? De exemplu, te cerți cu mai mulți prieteni. Nu ai la ce să te gândești altceva din simplul fapt că dacă n-ai prieteni, n-ai cu cine să ieși. Și e nasol. Pentru că te axezi doar pe problema aia. Și unii au problema aia cu overthink-ul, și da, și eu fac parte. And when you overthink,it kinda sucks because you see the shit even worse than it already is. Vă zic eu, și nu vă mint.

-La punctul ăsta nu știu ce vreau de fapt să zic. Life sucks anyway.

-Mi-am amintit de melodia zilei. De fapt, nu am uitat de ea.click aici ca să vedeți ce melodii de suferință mai ascult eu.
”nu pot să m-obișnuiesc fără tine,
și nici nu vreau să-nvăț.
nu pot să te-nlocuiesc cu oricine (...)”

Nu știu mă, îmi plac mult versurile astea trei.

Atât.

România,malgré elle

Pentru toți cei care cred că România e urâtă și le e rușine că sunt români,gtfo. România e frumoasă în sine,doar că populația lasă de dorit. Și,da,am dovezi că România nu e doar o bucată de pământ plină de gunoaie/graffiti/prostituate/țigani și că există și locuri frumoase.

Și concluzia :

melodie'n ton cu subiectu'

http://romania.co.vu/   <-- sursa pozelor.aici sunt câteva sute de poze drăguțe din România. Merită efortul.

Atât.

Ceva nou,cică.

Bineînțeles că nu am nici o idee despre ce o să scriu aici,lol. Nu eu sunt tipa cu ideile, și dacă fur ideile altora o să-mi zică lumea că am plagiat.Deci nu o să fur ideile altora,prin urmare,nu știu despre ce scriu aici,iar dacă chiar ai stat să citești asta,înseamnă că mă iubești. Sau chiar ești plictisit,habar n-am. Tot p'acolo.

Nu am uitat de melodia zilei, de altfel,uite-o aici : melodia zilei.

De fapt nu știu dacă melodia asta chiar e melodia zilei,o ascultam acum,așa că mna'. Nu mă gândesc niciodată ce o să postez aici,totul e random.

Atât.

Melodia zilei,cică.

Da mă,cică ar fi trebuit să postez melodia zilei în fiecare zi,cel puțin așa mi-am propus. Dar evident că n-am avut chef. Acum nu pot să pun ”melodiile” zilei pentru că nu-mi merge Youtube-ul,deci n-avem. 
Subiect n-am,melodie n-am,idei n-am. 
Atât.

Nuștu,dom'le,nuștu!

Astăzi voiam să scriu chestii noi pe aici și mi-am dat seama de ceva : ”cum naiba se abonează lumea la blogu' meu, asta în caz că vrea?! ”Mi-am frecat mintea și am căutat vro' 20j de minute ca să adaug un amărât de buton de ”follow”, care poate că deja exista. 

Anyway, acum c-am pus butonul ăla, abonați-vă. Nu, serios, do it.

melodia zilei

”19 întrebări pe care merită să ți le pui”

Mna', stăteam eu pe net și am găsit o chestie drăguță, numită ”19 întrebări pe care merită să ți le pui”, și cum mie-mi plac chestiile drăguțe,am zis s-o pun aici. (cu răspunsurile date de mine, bineînțeles, că altfel n-am făcut nimic)

1. Ce varsta ti-ai da daca nu ai stii cati ani ai? (Victor Kapra)

Hmm, nu știu, vro' 14-15, cred.

2. Ce e mai rau, sa esuezi sau nu sa nu incerci? (Bobby Voicu)

Aș zice că ”să nu încerci”, dar cum eu sunt o fricoasă și mi-e frică de eșec..meh.

3. Daca viata e atat de scurta, de ce facem atat de multe lucruri care nu ne plac si nu facem atat de multe lucruri care ne plac? (Cabral)

Unele lucruri le facem pentru că suntem obligați să le facem, celelalte din pur instinct uman, cred.

4. Cand ti se pare ca s-a vorbit si s-a facut tot ce era de vorbit si de facut ti se pare ca ai vorbit mai mult decat ai facut? (Adrian Ciubotaru)

Posibil.

5. Daca moneda nationala ar fi “fericirea”, cat de bogat ai fi? (Andrei Rosca)

Mereu mi-a plăcut întrebarea asta.Și ca să răspund la ea, câteodată cred că m-aș simți destul de bogată, dar sunt zile/luni/momente în care aș fi o tipă homeless poor.

6. Care este lucrul pe care ai vrea cel mai mult sa il vezi schimbat la oameni? (Ecostin)

Ar fi drăguț dacă lumea nu ar mai fi așa de răutăcioasă.

7. Faci ceea ce ai visat sa faci sau faci ceea ce faci doar pentru ca imprejurarile te-au adus aici? (Buddha)

Fac ceea ce fac doar pentru că împrejurările m-au adus aici, dar nu pentru mult.

8. Daca media de viata ar fi de doar 40 de ani, ti-ai trai viata diferit? (Miruna)

Poate, nu știu.

9. Esti mai preocupat sa faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie? (Dono)

Puțin din amândouă,aș zice.

10. Daca ar trebui sa oferi un singur sfat unui copil despre viata, care ar fi ala? (Mihai Dragan)

Carpe diem !

11. Ce-ai prefera sa fii : un geniu stresat sau un prost fericit? (Sabbra)

Un geniu fericit. :D

12. Ce-ai alege intre a pierde toate amintirile pe care le ai pana acum sau a fi incapabil sa iti mai faci amintiri de acum inainte? (SandyDeea)

Nu cred că vreau să-mi pierd amintirile de până acum, chiar dacă unele sunt nasoale, dar nici nu vreau să rămân doar cu ele.Și totuși, nu cred că e posibil să nu-ți faci amintiri, amintirile sunt lucruri care ți-au plăcut/te-au marcat și merită să-ți aduci aminte, și toată lumea are amintiri, mai bune sau mai proaste, mai importante sau mai puțin importante. Asta în cazul în care nu ai alzheimer.

13. Iti mai aduci aminte de momentul ala de acum 5 ani cand erai extrem de nervos si nefericit? Mai are vreo importanta acum? (Mihai Bendeac)

Motivul în sine este important, oricât de neînsemnat ar fi el.

14. Care este cea mai frumoasa amintire de-a ta din copilarie? ce o face atat de speciala? (Krossfire)

Am multe amintiri din copilărie, dar cred că cele în care mi-am făcut prieteni noi sunt cele mai frumoase. ^^

15. Daca ai castiga 1 milion de dolari ai renunta la ce faci acum? (Manafu)

Nu.

16. Cand a fost ultima oara cand te-ai aruncat cu capul inainte in ceva in care credeai din tot sufletul desi toti te sfatuiau sa nu incerci? (Pyuric)

Cred că chestia asta se întâmplă destul de des, fără să-mi dau seama. :)) 

17. Cand a fost ultima oara cand ti-ai auzit sunetul propriei respiratii? (Raluca Pop)

Astăzi. 

18. Care e lucrul pe care l-ai dorit intotdeauna sa il faci si inca nu l-ai facut? Ce te opreste? (Arhi)

Să ”trăiesc” așa cum mi-am propus.Ce mă oprește? Locul în care sunt acum.

19. Care e lucrul pe care il faci mai bine decat toti ceilalti pe care ii cunosti? (Visurat)

Nu cred că știu să fac lucruri mai bine decât toți ceilalți. Sunt aproape sigură,de fapt. 

Atât.

8/05/2013

Titlu nou. Imagine nouă. Chestii noi. 

Da, am decis să mă apuc iar de scris, nuș' de ce. O fi plictiseala acută pe care o simt acum, sau pur și simplu chefu'. No one knows.

În fine, încă nu știu despre ce o să scriu, deci dacă cineva care nu citește blogul are idei, that'd be great.

Mă rog, o să fac un fel de ”melodie a zilei”. (nu pentru că vreau io' să ascultați ce ascult  sau ceva, doar că vreau să fie ceva pe blog). Atât.

melodia zilei